Details

Written by: Elena

Published: 13 May 2025

Sinaxar 12 Mai

 

În această lună, în ziua a douăsprezecea, pomenirea celui între sfinţi, părintele nostru Epifanie arhiepiscopul Salaminei Ciprului.

Marele şi minunatul Epifanie a fost din ţara Feniciei, din ţinutul Elefterapolei. Şi fiind bine crescut în casă, după cum este obiceiul la oamenii săraci şi plugari, el a strălucit cu fapta bună cea către Dumnezeu şi s-a ridicat la înălţimea cea desăvârşită a petrecerii celei binecredincioase. Căci părinţii săi fiind evrei, au rămas în slujba şi în umbra Legii şi n-au putut să vadă lumina harului. Iar el a alergat la credinţa cea adevărată a lui Hristos, aflând o mică pricină. Căci tămăduindu-i un creştin, Cleovie, rana ce pătimise, căzând de pe un asin ce încălecase, atunci sfântul a luat îndoială în cugetul lui şi nu se îngrijea mult de slujba Legii.

Şi după aceea aflând pe un oarecare monah, anume Luchian, îl văzu vorbind cu un sărac, care cerea milostenie, căruia i-a dat şi acoperământul său, adică rasa, şi îndată acel Luchian a fost îmbrăcat de sus cu veşmânt alb. Care lucru văzându-l Epifanie, a trecut la credinţa creştinească. Şi a primit sfântul Botez de la episcop. Iar minunile ce a făcut de atunci este cu anevoie a le povesti cineva cu amănuntul. Atât numai trebuie să spunem: că fiind foarte tânăr de vârstă, şi primind credinţa în Hristos, îndată s-a făcut cu cuviinţă monah, şi a întrecut pe toţi cei de vârsta sa, cu răbdarea şi cu trudele cele pustniceşti. Şi ajungând la plinirea arhieriei, după ce făcuse petrecere pustnicească şi mulţime de minuni şi tămăduiri la mulţi bolnavi, în vremea cea de pe urmă după preoţie, a făcut mulţime de scrieri şi a învăţat pe toţi învăţătura drept-măritoare, pentru care a avut multe de suferit din partea ereticilor.

Deci trăind ani o sută cincisprezece ani şi trei luni, precum însuşi el a răspuns către Arcadie împăratul ce-l întrebase, şi-a dat sufletul către Domnul. Însă nu în scaunul său, ci întorcându-se de la Constantinopol la Cipru, eparhia sa, după cum a scris marele Ioan Gură de Aur către dânsul, că adică nu va ajunge la scaunul său, fiindcă din prostimea inimii, şi sfântul acesta se unise cu aceia ce au izgonit pe dumnezeiescul Ioan Gură de Aur; deci a răspuns şi dumnezeiescul Epifanie marelui Hrisostom cum că nici el nu va ajunge să meargă la locul unde îl vor izgoni. Pentru aceasta s-au şi împlinit proorociile amândurora.

Si-a dat sufletul in mâinile lui Dumnezeu pe corabie, in ziua de 12 mai 403, dupa ce a lasat cu limba de moarte ucenicilor sai sa pastreze credinta dreapta si sa nu se lase atrasi de bogatie si de bârfa. La sosirea corabiei la Salamina popor mult, cu lumânari în mâini îsi astepta pastorul, si l-au însotit cu lacrimi pâna la catedrala sa, unde o mare parte a populatiei Ciprului a venit sa-l venereze timp de 7 zile.

Cultul sfântului Epifanie s-a raspândit cu repeziciune, iar mormântul sau a ramas pâna azi unul din locurile de pelerinaj cele mai importante din insula Ciprului, al carei patron este, împreuna cu safântul apostol Barnaba.

Tot în această zi, pomenirea celui dintre sfinţi, părintele nostru Gherman, patriarhul Constantinopolei.

Acest părinte al nostru Gherman a fost fiul lui Iustinian Patriciul, care era bărbat luminat şi vestit în zilele împăratului Heraclie, ocârmuind multe domnii sub stăpânirea lui Iustinian Patriciul, fiind lăudat de sfatul împărătesc pentru faptele lui cu desăvârşire bune şi pentru dreapta credinţă, a fost zavistuit de nepotul lui Heraclie, adică de Constantin Pogonatul şi omorât, iar feciorul lui, sfântul Gherman, fiind foarte mic, a fost castrat şi rânduit în clerul bisericii celei mari din Constantinopol.

Acesta socotind ceea ce i s-a întâmplat ca o aflare folositoare, s-a dat la citirea dumne-zeieştilor Scripturi. Şi suindu-se şi sporind spre multă cunoştinţă cu ascuţimea firii sale, şi cu cele de-a pururea osteneli şi îndreptându-şi bine viaţa sa, a fost hirotonit episcop bisericii Cizicului, neluând însă fieştecum treptele, ci cu orânduială. După aceea, trebuind bisericilor ocârmuire înţeleaptă, a fost trecut din Cizic la scaunul cel mare al Constantinopolului, unde bine purtând cârma şi îndreptând poporul lui Dumnezeu cu multe învăţături şi tâlcuind cele mai adânci şi cu anevoie de priceput părţi ale Scripturii, şi luminând bisericile credincioşilor cu prăznuitoare cuvinte şi laude, şi îmblânzind şi îndulcind greutatea şi asprimea privegherilor cu versuri şi cu cântări.

Iar Leon Isaurul, ţinând împărăţia creştinilor tirăneşte, a început întâi a huli asupra lui Dumnezeu, şi s-a apucat a ocărî sfintele icoane, şi nici nu asculta cele mai bune dovediri ce se făceau din Sfintele Scripturi, cum că trebuie a se da cinste şi închinăciune sfintelor icoane, ci încă a ars şi cărţile care erau scrise spre ajutorul sfintelor icoane. Din aceasta cunoscând sfântul că învăţa pe un surd şi fără de ruşine şi ne-priceput, punându-şi omoforul pe sfânta masă, a ieşit din Patriarhie, şi mergând la părinteasca sa casă ce se zicea a lui Platanie, acolo sta în linişte. Şi în bune bătrâneţi viaţa şi-a sfârşit, trecând peste nouăzeci de ani, iar sfintele lui moaşte nu numai când erau aduse la îngropare au vindecat pe mulţi de feluri de boli, ci şi după îngropare izvorăsc totdeauna vindecări celor ce cu credinţă se apropie de ele. Deci le-au îngropat în sfânta mânăstire a locului. Şi se face praznicul lui în sfânta biserică cea mare.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Ioan Valahul (Românul).

Acest sfânt mucenic a fost din Ţara Românească, născut din părinţi de bun neam şi binecredincioşi, pe la anul Domnului 1644, adică în vremea stăpânirii binecredinciosului domn Matei Basarab. La câţiva ani după ce acesta s-a mutat la Domnul (+ 1654), a venit la domnie în această ţară Mihail Radu (zis Mihnea al III-lea), care, ne mai putând prididi cu plata haraciului şi a birurilor grele cerute de stăpânitorii turci, s-a răzvrătit împotriva acestora, plănuind să se unească cu voievozii ţărilor creştine din jur şi să scape ţara sa de sub robia turcească. Dar sultanul turcesc Mahomed al IV-lea a trimis atunci împotriva lui oaste mare de turci şi de tătari, care au biruit pe Mihnea şi au făcut, ca şi alte dăţi, prăpăd şi pustiire mare în biata ţară, arzând, prădând şi omorând, iar la ieşirea din ţară au luat cu ei şi o mare mulţime de robi dintre români, trecându-i peste Dunăre.

Acestea se petreceau în toamna anului 1659. Iar între cei robiţi atunci s-a aflat şi un tânăr, cu numele de Ioan, care nu avea decât 15 ani. Părinţii lui, cărora nu li se ştie nici numele şi nici locul unde au trăit, îl crescuseră cu grijă, în frica lui Dumnezeu, şi în iubirea de ţară şi de credinţa strămoşească. Pe deasupra, era voinic şi chipeş; frumuseţea lui feciorelnică atrăgea privirile tuturor, încât, pe drumul către Istanbul, un oştean turc mai bogat l-a cumpărat cu gând spurcat, vrând să-l silească spre păcatul blestemat al sodomiei. Dar tânărul s-a împotrivit cu scârbire şi în vălmăşeala luptei cu spurcatul agarean, l-a răpus, încercând să fugă. Fiind prins, a fost legat din nou şi dus la Istanbul, unde l-au dat femeii turcului ucis; aceasta l-a dus în faţa vizirului să-l judece, şi acolo tânărul a mărturisit fără înconjur adevărul. Vizirul l-a predat atunci femeii văduve, pentru ca ea să facă cu dânsul ce va voi.

Stăpâna tânărului nu i-a luat capul, ci văzându-l voinic şi bun de muncă l-a pus la început printre slugile sale; dar văzându-l preafrumos la înfăţişare, s-a aprins de drăcească poftă pentru el, ca oarecând femeia lui Putifar din Egipt pentru Iosif cel preafrumos şi înţelept. Dorindu-l cu înfocare, a încercat la început să-l ademenească cu tot felul de făgăduinţe, spunându-i că îl va lua de soţ dacă el s-ar lepăda de credinţa creştină şi s-ar face mahomedan. Dar el s-a împotrivit cu tărie uneltirilor acestei noi Dalile şi a rămas nestrămutat în credinţa părinţilor lui şi în curăţia trupească. Iar ea văzând că nimic nu izbuteşte, s-a înfuriat şi l-a dat eparhului (mai-marelui cetăţii), ca să-l pedepsească pentru uciderea soţului ei. Acesta l-a azvârlit în temniţă, supunându-l la înfricoşătoare chinuri; femeia venea zilnic la temniţă, încercând necurmat să-l înduplece pe Ioan să-i facă voia, nădăjduind că ceea ce nu izbutiseră fărădelegile ei, vor face ameninţările şi chinurile. Dar viteazul tânăr nu s-a lăsat biruit nici de grozăvia chinurilor, pe care le-a îndurat cu bărbăţie şi cu ajutor de sus, rămânând până la sfârşit, ca un tare diamant, neclintit în credinţa creştină.

Văzând, aşadar, femeia şi prigonitorii că în zadar se ostenesc, au cerut vizirului să-l dea pe tânăr la moarte. Şi scoţându-l din temniţă, călăii l-au dus spre o margine a Istanbulului, la locul numit pe atunci Parmak-Kapi (adică Poarta Stâlpului), lângă Bezesténi (adică piaţa marelui bazar al neguţătorilor); aici i-a pus gâtul în ştreang şi l-au înălţat în spânzurătoare, omo-rându-l, în ziua de 12 ale lunii mai, într-o vineri înainte de Înălţarea Domnului, din anul mântuirii 1662.

Aşa a trecut către veşnicele locaşuri tânărul mucenic român Ioan, în primăvara vieţii sale, când avea numai 17 sau 18 ani. Trupul său feciorelnic va fi fost aruncat în apele Bosforului sau poate a fost îngropat de creştini cucernici în vreun loc din jurul Istanbulului, unde numai Dumnezeu şi sfântul însuşi ştie. Iar istoria scurtei dar pilduitoarei sale vieţi a aşternut-o în scris marele învăţat grec Ioan Cariofil din Istanbul, care a trăit pe vremea sfântului, fiind martor al pătimirilor lui.

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Details

Written by: Elena

Published: 13 May 2025

Sinaxar 11 Mai

 

În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Mochie.

Acesta a fost în zilele împăratului Diocleţian şi ale lui Laodichie, proconsulul Europei. Şi era preot al sfintei biserici a lui Dumnezeu celei din Amfipol. Părinţii lui se numeau Eufratie şi Eustatia, trăgându-se din Roma cea veche, de bun neam şi bogaţi. Sfântul Mochie se nevoia pururea la învăţătură şi propovăduia pe Hristos, şi poruncea şi-i sfătuia pe toţi să se apere de rătăcirea idolilor.

Deci făcând proconsulul jertfă la zeul fals Dionis, şi adunându-se închinătorii de idoli, s-a apropiat sfântul şi a răsturnat jertfelnicul. Iar când l-au prins a mărturisit pe Hristos Dumnezeu adevărat, şi a fost supus la felurite şi cumplite chinuri, de către proconsulul Laodichie, iar după moartea acestuia sfântul a fost chinuit de prinţul Talasie şi proconsulul Maxim. Astfel fiind dat la fiare, acelea nu-i stricară nimic. Pentru aceasta tot poporul a strigat ca să-l slobozească şi a fost trimis către stăpâ-nitorul Filipisie, la Perintos cetate a Traciei, care acum se cheamă Iraclia. Şi de acolo a fost trimis la Bizanţ, unde i s-a tăiat capul şi a fost îngropat o milă de loc de la cetate în laturi. Iar după aceea, zidindu-i marele Constantin o biserică înfrumuseţată şi de mult preţ, a fost mutat sfântul în ea.

Tot în această zi, pomenirea inaugurării de Dumnezeu păzitei şi de Dumnezeu măritei cetăţi a Constantinopolului, mai ales a dăruirii sau a închinării ei în paza şi ocrotirea preasfintei stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarei şi pururea Fecioarei Maria.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Dioscor cel nou.

Acesta era de neam din Mitropolia Smirneilor, şi pentru credinţa lui Hristos fiind adus înaintea mai-marelui cetăţii, şi mărturisind că este creştin, a fost legat şi băgat în temniţă. Apoi iarăşi aducându-se la întrebare şi stând tare în credinţă, a fost omorât din porunca aceluiaşi judecător.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Arghiros Tesaloniceanul, care s-a nevoit la anul 1806.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor părinţilor noştri, cei întocmai cu apostolii, Chiril-Constantin şi Metodie, care au adus lumina Evangheliei popoarelor slave, în veacul al nouălea.

Viata sfintilor Chiril si Metodie dupa Sinaxarul parintelui Macarie de la Simonos-Petras (Muntele Athos).

Mai multe icoane cu sfintii Chiril si Metodie.

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Details

Written by: Elena

Published: 13 May 2025

Sinaxar 10 Mai

 

În această lună, în ziua a zecea, pomenirea sfântului apostol Simon Zilotul, adică râvnitorul.

Acesta este Simon, care se numeşte şi Natanael, cel ce a fost mire la nunta cea din Cana, unde a fost chemat Hristos cu ucenicii Săi şi a prefăcut apa în vin. Deci văzând Simon minunea aceasta a lăsat mireasa, nunta şi casa, şi a urmat după Hristos, prietenul şi făcătorul de minuni şi aducătorul de mireasă, şi Mirele sufletelor celor curate. El a fost cu apostolii în foişor, când s-a pogorât Duhul Sfânt în chip de limbi de foc, şi umplându-se de Acesta şi înconjurând mai tot pământul, a ars toată înşelăciunea mulţimii zeilor, şi trecând prin toată Mauritania şi prin Africa a propovăduit pe Hristos. Şi după aceea mergând în Britania, şi luminând pe mulţi cu cuvântul Evangheliei, a fost răstignit şi îngropat acolo; şi precum a avut râvnă fierbinte spre Atotţiitorul Dumnezeu, a dobândit şi numele după chipurile şi obiceiurile sale.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici şi fraţi: Alfiu, Filadelf şi Ciprian.

Aceştia erau din locul Vascanilor din cetatea Prefacta de bun neam şi străluciţi cu averea, fii fiind lui Vitalie, domnitorul acelei cetăţi. Au fost crescuţi în religiozitate şi în citirea dumne-zeieştilor Scripturi de un oarecare sfânt bărbat Onisim, care propovăduia pe Hristos. Mai întâi fiind cercetati de un oarecare Anghelion, ce era trimis de la Roma cu scrisori împărăteşti, au fost trimişi la Roma de către Lichiniu, iar acesta i-a dat spre cercetare lui Valerian, de care au fost trimişi la Potiola, către guvernatorul Diomid, iar acesta i-a trimis către Tertil, care cârmuia Sicilia. Deci de la fiecare guvernator din cei zişi au suferit sfinţii felurite chinuri, iar din chinurile la care i-a supus Tertil şi-au primit fericitul sfârşit. Şi aşa aceşti trei purtători de biruintă s-au mutat la cele cereşti.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Isihie mărturisitorul.

Acest cuvios Isihie era din cetatea Adrapinilor şi era bărbat bun şi blând şi se purta potrivit cu numele. Rugându-se el lui Dumnezeu ca să-i arate lui un loc în care să slujească şi să fie bineplăcut Lui, i s-a descoperit să se ducă spre părţile mării, la muntele ce se zice Maion, unde a şi petrecut multă vreme. Apoi de acolo pogorându-se spre mare, şi făcând aproape casă de rugăciune sfântului Andrei şi restul vieţii petrecându-şi întru sihăstrie şi răbdare şi multe lucrări de minuni săvârşind, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Lavrentie, care cu pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.